MASUTATSU  OYAMA – MAS  OYAMA

A vazut lumina zilei în 1923, în Kinje, la circa 180 de mile sud-vest de Seul. A fost al patrulea fiu al lui Sun Hyung, a carui familie numara sase baieţi si o fata. Mai norocos decât majoritetea baietilor de vârsta sa nascuţi în provincia Cholapuk Do, Hyung Yee a copilarit la o ferma vasta, tatal sau, un proprietar descurcareţ, fiind primarul orasului. Avea de strabatut 6 mile în josul unui drum îngust si noroios, apoi peste un deal, pentru a ajunge la scoala primara din Yongee.

În 1937 Japonia se afla în razboi cu China si tara se militarizase încet si sigur. Tânarul Hyung si-a japonizat numele în „Masutatsu Oyama”, Mas Oyama pentru prieteni. Când se afla în Yamanashi, a început sa studieze karate-ul, stilul Shotokan. Timp de doi ani s-a antrenat în aceasta arta martiala, introdusa în Japonia din Okinawa pe la începutul secolului. Dar nemultumit de antrenamente, Oyama s-a decis sa plece la Tokio pentru a studia în continuare. Tânarul învaţacel în karate s-a înscris la Universitatea Takushoku, curând dupa sosirea în capitala. Cu toate ca astazi Universitatea este privita ca unul din bastioanele artelor marţiale, mai ales în judo, în acele timpuri îi oferea puţin lui Oyama din punct de vedere al karate-ului. Nu era prea important, din moment ce a fost primit pentru antrenamente la Shotokan, în cartierul Mejiro, unde Funakoshi parintele karate-ului japonez preda stilul Shotokan împreuna cu fiul sau. Doi ani, câte doua ore pe zi, Oyama a studiat karate cu Funakoshi. La 18 ani, Japonia fiind pe margine de razboi cu America si Marea Britanie, Oyama a fost înrolat în Armata Imperiala. Mobilizata în Tokio, s-a înscris la Budokai, o organizaţie guvernamentala alcatuita din toate artele marţiale principale unde a continuat instruirea în karate.

Oyama l-a cunoscut pe specialistul coreean de karate Gojukai, Cho Hyung Ju. Au devenit curând prieteni si în urmãtorii doi ani Oyama a studiat stilul Gojukai cu acesta. Între timp Oyama a fost recrutat, urmând sã plece în Pacificul de Sud, dar spre fericirea lui, rãzboiul s-a terminat înaintea plecãrii sale.

În anul 1945 se casatoreste, si tot în acelasi an primeste 4 Dan de la Gichin Funakoshi. În zilele de dupa razboi, Oyama s-a întâlnit din nou cu Cho Hyung Ju si a devenit iarasi elevul sau, de data aceasta la o sala din cartierul Koenji din Tokyo. Dupa un an de antrenament intensiv, învatatorul sau l-a chemat deoparte si i-a spus: „Te-am învatat tot ce stiu si ai devenit mai puternic decât mine. În fapt, esti mai puternic decât majoritatea oamenilor”.

Ascultând sfatul lui Cho Hyung Ju, Oyama s-a retras în prefectura Yamanashi, la 60 de mile vest de Tokyo. I s-a aranjat sã lucreze la un templu buddhist pe muntele Minobu, si în urmãtoarele trei luni a fost ocupat din zori si pânã aproape de miezul noptii cu tãiatul lemnelor, cãratul gãletilor cu apã si alte corvezi. Dar viata monasticã nu i se prea potrivea neastâmpãratului Oyama, care se plângea cã lucreazã atât de greu încât nu-si mai poate continua antrenamentele. Curând dupã întoarcera în capitalã, l-a cunoscut pe Tenshichiro Ozawa, un celebru politician si om de stat. Rezultatul a fost începutul a ceea ce karateka numesc „antrenamentul mental”. Ozawa l-a convins, în cele din urmã, sã se întoarcã în munti si sã rãmânã de data aceasta, cel putin un an, sã trãiascã singur, sã ducã o viatã simplã, sã se antreneze si sã se întãreascã.

Asa a ajuns Oyama sã plece pe muntele Kiyosumi, în prefectura învecinatã Chiba, unde cu secole înainte, sfântul Nichiren pusese bazele unei noi secte budiste, militante. Oyama s-a instalat într-o colibã micã, cu vedere spre Oceanul Pacific, pe înãltimea Peninsulei Boso. Mijloacele de trai îi erau asigurate de Ozawa, care îi trimitea 50 dolari lunar. Oyama si-a petrecut lunã dupã lunã urmând un program fix:se antrena sapte ore, dormea opt ore, lua trei mese pe zi, meditând si relaxându-se în restul timpului. În acea perioadã a lucrat la acele tehnici de spargere proprii, care ulterior au devenit atractia turneelor demonstrative. Despica crengi, spãrgea scânduri, pietre dure si tot ce gãseau mâinile sale puternice. A trecut un an, si el a rãmas pe muntele Kyosumi, trãind si antrenându-se ca Yamabushi (cãlugãrii rãzboinici) vechii Japonii.

În 1947 a câstigat Campionatul de Karate al Japoniei, devenise celebru în ţara si strainatate pentru luptele sale cu taurii, fusese antrenat temeinic în stilurile shotokan si goju-kai, dezvoltase tehnici unice de spargere.

În martie 1952, a fost invitat la Chicago de cãtre asociatia profesionistã de lupte, împreunã cu judoka Kokochi Endo si cu luptãtorul profesionist Marele Togo, din Hawai. Dupã o mare demonstratie în Chicago, cei trei au efectuat un turneu american, pânã în noiembrie, provocând luptãtori si boxeri profesionisti. Oyama a câstigat toate meciurile prin K.O..

La întoarcerea în Japonia, Oyama îsi deschide prima salã din Tokyo, împãrtind clãdirea cu un profesor de balet, fiecare dintre ei având câte trei antrenamente pe sãptãmânã.

Cu toate cã a shimbat numele stilului din „Mas. Oyama’s Karate” în „Kyokushinkai” în 1961, abia în 1963 si-a construit cartierul general, Honbu, cu patru etaje, in vecinãtatea vechii sãli de antrenament din Ikebukuro. Constructia a durat doi ani si a costat 150.000 de dolari. Sala principalã de antrenament se gãseste la etajul al doilea, sãli mai mici fiind situate la parter si subsol. Circa 150 de karateka se antreneazã zilnic la Honbu. În cele trei sãli se desfasoarã trei antrenamente separate, de câte douã ore – incepãtorii la parter, femeile si copii la subsol, iar avansatii în sala principalã.

În 1969 Oyama a organizat ceea ce susţine ca a fost „Primul turneu open al întregii Japonii”, la care au fost invitate toate scolile de karate, kick-boxeri, judoka si alţi practicanţi de arte marţiale, peste 48 de stiluri. Dupa cum era de asteptat, luptele au fost atât de încinse, încât la unul dintre ele, pâna si arbitrul a fost angrenat în lupta. Din acel an turneul a avut loc anual, cu regularitate.

În 1974 i-a fost acordat al 9-lea dan. Chiar si la o vârstã înaintatã, Oyama mai participa la demonstratii de spargeri, lucrând la cãrti si filme despre karate.

Pentru miscarea Kyokushin din întrega lume 26 Aprilie 1994 a fost o zi îndureratã. Moartea unei legende, a unui remarcabil învãtãtor a zguduit lumea. Oyama nu numai cã a creat si dezvoltat un sistem de luptã, filozofia lui a dat milioanelor de oameni sens si continut vietii. A fost considerat unul dintre cei mai buni profesori de karate din lume, a ridicat multi profesori si instructori remarcabili si astfel a dat o bunã reputatie karate-ului Kyokushin.